BINE AȚI VENIT
PE PĂȘUNE
Târg de bucate pentru minte și inimă - ateliere, cultură, muzică,artă culinară, voie bună.
PE SCURT:
IS SO MUCH
Voie Bună
CE ESTE PE PĂȘUNE
Pe Pășune este locul unde vi să te relaxezi. Este locul în care te întinzi pe covorul verde al naturii și asculți cum crește iarba. Pe Pășune întinzi pătura și mănânci bucate alese, udate din belșug cu licori savuroase. Pe pășune te joci cu țărâna sau faci primul pas către aventură. Și apoi, după o zi plină, Pe Pășune îți cântă menestrelii.
După șapte ani de Straiță Plină ne-am gândit că suntem pregătiți să facem următorul pas și să mai creem un eveniment la Roșia. După șapte ani în care am promovat producătorii locali, ne-am hotărât să mergem un pic mai departe și să promovăm tot ce are de oferit colțul de Rai numit munții Pădurea Craiului: natură, cultură, tradiție și o stare de bine pe care nu o găsești oriunde. Ne-am gândit cum am putea să concentrăm cel mai bine într-o zi tot ce poate oferi acest tărâm de basm. Și am ajuns la concluzia că Roșia și Pădurea Craiului este în primul rând o trăire, un sentiment de libertate, de prosperitate și de împlinire. Această trăire vom încerca să v-o inducem în 8 iunie Pe Pășune. Haideți alături de noi, să vedem dacă reușim!
Dacă Straiță Plină este 70% târg și 30% cultură, Pe Pășune am schimbat proporțiile și vom avea un eveniment dedicat în primul rând activităților și atelierelor interactive, al manifestărilor artistice și culturale, al aventurii și al delicateselor gastronomice, susținut în fundal de un târg la care vor participa producători cu produse alese pe sprânceană.
Pe scurt, vă propunem să deprindeți meșteșuguri sau abilități manuale noi, să vă distrați cu activități inedite, să descătușați valuri de adrenalină practicând sporturi de aventură specifice Pădurii Craiului, să degustați bucate tradiționale și sortimente alese de bere artizanală, să vă plimbați cu căruța sau cu bicicleta, să vă încărcați cu cultură în forme diverse și să vă delectați cu muzică bună.
Vă așteptăm Pe Pășune!